Cangurul – mamiferul lacusta


Foto: nationalgeographic.com

N-am fi zabovit poate asupra cangurilor daca aceste simpatice animale n-ar fi devenit „simbolul”‘ unui continent, elemente caracteristice si definitorii ale peisajului acestuia, castigandu-si o data cu reputatia de cei mai buni saritori si epitetul de mamiferelacuste. Intr-adevar, cine strabate in masina scruburile australiene, tulburand linistea stepelor aride si a tufisurilor uscate, va avea spectacolul unic al unor stoluri de lacuste gigantice, speriate de prezenta umana care se imprastie in toate partile in salturi de 12-14 m pentru care le-ar invidia oricare saritor in lungime.

„Designul” corpului lor urmareste un perfect model bionic al adaptarii la deplasarea prin salt, asa cum o realizeaza pe respectiva treapta zoologica si lacustele sau broastele. Corpul lor creste in grosime dinainte spre inapoi, partea lombara, picioarele din spate si coada fiind puternic dezvoltate, pentru a le permite declansarea saltului. Membrele inferioare, nefunctionale in miscare, sunt folosite doar pentru culegerea hranei si pentru „batai” (in America sunt dresati, li se pun manusi si se organizeaza meciuri de box intre canguri sau intre animal si un om, nu rareori imortalizate in filme de desene animate). Cangurii traiesc totdeauna in carduri. Stau sprijiniti pe membrele posterioare si pe coada. Datorita auzului foarte fin, la cel mai mic zgomot o iau la fuga, facand salturi impresionante, spaima producandu-le uneori o salivatie abundenta.

Cangurii reprezinta principalul vanat atat al europenilor cat si al populatiilor aborigene si nu sunt amenintati cu disparitia deoarece, avand conditii de viata favorabile, sunt destul de raspanditi, fiind reprezentati de numeroase specii. Cei mai impresionanti sunt cangurul urias (Macropus giganteus) care iubeste stepele intinse, apoi cangurul de munte (Macropus robustus), numit de localnici Wallaroo, cangurul urias rosu (Macropus rufus), comun in sudul Australiei si usor de identificat dupa culoare, cangurul-antilopa (Macropus antilopinus), cu bot inalt, intalnit in regiunile stancoase.

Un alt element de atractie al cangurului il reprezinta punga – marsupium, care a atras intregului grup de mamifere marcate de aceasta trasatura morfologica numele de marsupial.

Punga – un pliu permanent al pielii abdominale (si nu un incubator ca la ornitorinc) e prevazuta cu patru mamele si un sfincter care inchide buzunarul si e absolut necesara puiului care se naste incomplet dezvoltat; pana la deplina maturizare, el se ascunde in marsupiu si sta prins cu gura de mameloanele femelelor-mama. Dupa nastere el poate in trei minute, fara ajutorul mamei, sa patrunda in marsupiu. La varsta de 50 de zile scoate capul din punga. Dupa 200 de zile iese temporar din aceasta ca dupa 240 de zile sa o paraseasca definitiv.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

Anunțuri
Etichetat cu: , , , , , , , , , , , ,
Postat in Animale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: