O scoica vinovata pentru distrugerea templelor din Pozzuoli


Foto: en.wikipedia.org

Foto: en.wikipedia.org

In Italia, pe tarmul marii, la Pozzuoli, exista un stravechi templu inaltat pe vremea romanilor in cinstea lui Serapis. S-au pastrat neatinse doar trei coloane de marmura alba, inalte de 13 m, ciuruite pe o zona cuprinsa intre 2,70 si 6,30 m de la pamant. Aceasta zona perforata a atras atentia oamenilor de stiinta si datorita ei s-a putut reconstitui cu precizie ce s-a petrecut in timp.

Fara indoiala, templul a fost construit initial pe un teren situat deasupra apei. Dar o coborare a tarmului, petrecuta prin veacul al IV-lea, a scufundat treptat edificiul pana la limita superioara de 6,30 m a zonei ciuruite. Peste vreo mie de ani, mai precis in 1538, documentele amintesc de reaparitia templului. E vorba de o noua miscare a pamantului, de data aceasta de ridicare, ce a scos din adancul apelor resturile vestitei constructii romane.

Interesul geologilor pentru o astfel de dovada certa si stralucita a miscarii lente a scoartei (miscare epirogenetica) s-a dublat cu interesul zoologilor curiosi sa-i cunoasca pe autorii „semnelor de nivel”. Si nu mica le-a fost mirarea cand in adancul alveolelor pietrei au gasit cochiliile unei scoici. Este vorba de scoica perforanta, folada (Pholas dactylus), pe care o regasim si pe tarmul Marii Negre, indeosebi pe peretii de stanci ai tarmului. Unele specii ajung la 15 cm lungime si isi sapa galerii de 30-40 cm in stancile tarmului pentru un adapost sigur. Zadarnic ne vom stradui sa o smulgem din adapostul ei din stanci, caci nu vom reusi. Intrarea in galerie a ramas prea stramta. La inceput scoica a strapuns un orificiu pe dimensiunile ei, apoi, crescand, a ramas prizoniera propriei sale locuinte.

Foto: aphotomarine.com

Foto: aphotomarine.com

Foladele isi desavarsesc opera in cea mai deplina taina.

Asa cum s-a crezut si despre radacinile brazilor ce sfredelesc coltii de stanca, s-a presupus si despre scoici ca ar secreta un acid, de felul apei tari cu care se fac incrustatii pe metal. Presupunerea nu s-a putut adeveri. Foladele isi cauta adapost si in rocile silicoase, cum ar fi cremenea, care nu sunt atacate de astfel de substante.

Oamenii de stiinta s-au dus atunci cu gandul la munca taietorilor si cioplitorilor in piatra ca sa-si poata explica felul in care actioneaza animalul. Ceea ce ne izbeste la folade sunt zimtii ascutiti de pe cochilia dura ca fonta. Pentru a respira si a se hrani scoica isi contracteaza sifonul si isi indeparteaza ritmic valvele, producand astfel un mic curent de apa. Orificiul fiind stramt, fetele spinoase ale valvelor se freaca de piatra. După mii si mii de astfel de miscari, rezistenta pietrei este infranta.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

Tagged with: , , , ,
Postat in Animale, Istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: