Zaharul si blocada maritima


trestia-de-zahar

În evul mediu, arabii, mari amatori de dulciuri (de la ei ne vine cuvântul zahar), introduc trestia de zahar în tinuturile ce le ocupau în jurul Mediteranei. Din insulele Canare, caravanele lui Cristofor Columb duc trestia de zahar mai întâi în Antile si apoi în America. Prima mentiune despre introducerea si cultivarea trestiei de zahar în Lumea Noua dateaza din anul 1523 si se refera la Cuba.

Transportul de zahar spre Europa sporeste extraordinar în momentul în care consumul de ceai, cafea si cacao capata o larga raspândire, când cofeturile devin tot mai cerute de europeni. Secolul al XVIII-lea cunoaste o puternica înflorire a comertului cu zahar, principalele centre fiind Amsteram, Hamburg, Dresda, Orleans si Rouen.

Dar au început razboaiele napoleoniene iar Anglia a instituit timp de 4 ani faimoasa blocada navala care, împiedicând comertul Europei cu tarile calde, i-a privat pe locuitorii continentului de zaharul de trestie, atât de solicitat. În aceasta situatie disperata, oamenii si-au adus aminte ca în urma cu circa 60 de ani, mai exact în anul 1747, chimistul german A. S. Marggraf a prezentat Academiei din Berlin un raport în care demonstra posibilitatea extragerii zaharului dintr-o planta europeana comuna, raport care n-a stârnit atunci cine stie ce ecou. Cu acest prilej s-a mai aflat ca Franz Karl Achard realizase în anul 1786 primele culturi de sfecla de zahar, iar în 1802, în Silezia, construise prima fabrica de zahar din lume. Scoaterea de la arhiva a raportului lui Marggraf si folosirea experientei lui Achard au dat posibilitatea lui Napoleon sa rasufle usurat, iar europenilor sa nu mai jinduiasca dupa zaharul colonial.

Într-adevar, planta care a salvat atunci Europa a fost sfecla (Beta), planta de origine atlantico-mediteraneana, cultivata de 3 000-4 000 de ani ca planta furajera, pentru frunzele ei dulci si uneori ca specie decorativa ori medicinala.

O data cu cercetarile lui Marggraf, sfecla pentru frunze (asa-zisa mangold), încrucisata cu sfecla maritima (Beta maritima), bogata în zahar, a dat un hibrid (Beta vulgaris) intrat în rândul plantelor industriale.

Blocada engleza l-a determinat pe Napoleon sa organizeze rapid si pe scara întinsa (32 000 ha) primele culturi de sfecla alba de zahar. S-au construit primele fabrici de mare capacitate, care sa satisfaca nevoile populatiei, luându-se masuri de ameliorare continua a plantei.

În tara noastra, sfecla de zahar a fost introdusa, între anii 1870-1873, pe circa 14 000 ha, primele fabrici fiind construite, în anul 1875, la Sascut si, în anul 1876, la Chitila. Daca pe vremea lui Marggraf si Achard continutul de zahar al sfeclei era de 3-5%, la o productie de 20 de tone la hectar, astazi, prin ameliorari succesive, s-a ajuns la o sporire de trei ori a masei vegetale si a continutului de zahar.

În prezent, omenirea consuma în jur de 100 milioane tone de zahar anual. Din aceasta productie, circa trei cincimi provin din trestia de zahar. Nu trebuie sa ne mire faptul ca zaharul din trestie domina piata mondiala, fiind mai rentabil, selectiile îndelungate ale plantei asigura un randament de zahar la hectar dublu fata de cel al sfeclei.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

Tagged with: , ,
Postat in Plante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: