Cea mai răspândită cereală


orezul

Cereala care hrăneşte pe cei mai mulţi oameni de pe glob este orezul. Nu trebuie să ne mire acest lucru deoarece originea orezului se găseşte în ţările din sud-estul Asiei (China, India, Pakistan, Birmania, Coreea, Vietnam, Thailanda, Laos, Indonezia etc.) care numără laolaltă mai bine de două miliarde de locuitori. Se spune despre orez că este un produs al musonului. Vânturile constante de sud-vest care bat peste Oceanul Indian aduc pe continentul asiatic uriaşe cantităţi de umiditate. De aceea, în ţările musonului, perioada căldurii de vară coincide cu sezonul de ploi, ceea ce prieşte de minune orezului. El a devenit plantă de cultură în China tropicală şi subtropicală cu câteva milenii în urmă. Împăratul Ching-Nung a instituit o ceremonie în onoarea culturii orezului acum aproape 5 000 de ani.

Europenii au cunoscut orezul cu prilejul expediţiei lui Alexandru Macedon în India. Câteva secole mai târziu, orezul este menţionat de naturalistul grec Teofrast. Însă nu grecii, ci arabii au adus orezul în Europa, abia în timpul evului mediu. El cucereşte sudul Spaniei, Italia, Peninsula Balcanică, în secolul al XVII-lea englezii îl aclimatizează în Lumea Nouă. Dacă sacul de orez dăruit în 1679 guvernatorului statului american Virginia, Thomas Smith, n-ar fi fost însoţit şi de un „transport” de sclavi negri, specialişti în cultura orezului, această cereală n-ar fi pătruns în continentul lui Cristofor Columb.

Orezul este foarte pretenţios cu solurile; cele mai prielnice locuri de cultură sunt ţărmurile fluviilor, mai ales din zona deltelor, unde aluviunile depuse de inundaţii primenesc constant terenul, constituind un fel de îngrăşământ natural.

Cultivatorii de orez obişnuiesc să spună că plantei îi place să stea cu picioarele în apă şi cu capul în soare. E într-adevăr condiţia întâlnită în toate regiunile unde cultura orezului prosperă. Şi nu trebuie uitat că orezul este cultura agricolă care cere munca cea mai intensă. Două luni pe an, cât durează lucrările agricole, oamenii stau toată ziua vârâţi în apă şi noroi până la genunchi. Mai mult decât atât, fiecare răsad trebuie îngrijit individual şi tot aşa la ridicarea recoltei, fiecare fir se taie sub spic, paiele fiind apoi secerate separat. Pentru a-şi semăna câmpul cu orez, ţăranul trebuie să aibă o familie numeroasă. De aceea, regiunile cu cele mai mari densităţi de populaţie corespund cu zonele de cultură intensă a orezului. China şi India deţin împreună mai mult de jumătate din suprafaţa şi din producţia de orez a întregii lumi.

In ţara noastră, orezul a fost introdus relativ recent. Primele culturi datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, însă pe suprafeţe restrânse. În ultimul sfert de veac s-a constată o creştere a suprafeţelor cultivate în Câmpia Dunării, cu deosebire în Lunca Dunării şi a principalilor săi afluenţi.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

Tagged with: ,
Postat in Plante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: