Străbunicile coniferelor


conifere

Ceva mai târziu, la mijlocul terţiarului, în perioada ridicării masive a continentelor şi retragerii apelor, când clima devine mai uscată, iar solul mai sărac în apă, apar coniferele.

Din sânul acestui ordin s-a păstrat şi astăzi un străbun preţios.

Părea un lucru bine stabilit către mijlocul secolului nostru că Metasequoia fosilis, strămoşul arborelui-mamut, a dispărut cam de 20 milioane de ani. Dar iată că în 1962, un student chinez din Nankin, T. Wang, 1-a descoperit vieţuind, asemenea unui sihastru, în pădurile virgine din China Centrală.

Impunătoarea, altădată, încrengătură a gimnospermelor se dovedeşte în lumina cercetărilor paleobotanice a fi în continuu regres. Ele fuseseră atât de caracteristice erei secundare, încât paleobotanistul Do Scott a numit mezozoicul şi „era gimnospermelor”. După cretacicul inferior, specii, genuri şi ordine întregi de gimnosperme dispar fără urmaşi, lăsând loc exploziei angiospermelor care inaugurează o eră nouă în flora terestră, ce durează până în zilele noastre.

Printre gimnospermele supravieţuitoare se află şi ordinul Ginkgoales. In jurasic – perioada sa de apogeu – număra 20 de genuri şi circa 100 de specii, păstrându-se azi doar printr-un singur gen şi o singură specie, Ginkgo biloba, conservat în formă spontană doar în colţul de sud-est al continentului asiatic, însă cultivat în nenumărate parcuri şi grădini botanice din lume.

Ginkgo e un copac bogat ramificat, cu frunze căzătoare peţiolate şi cu un limb foliar format din doi lobi. Florile bărbăteşti au forma unor amenţi iar cele feminine sunt alcătuite din două ovule situate la extremitatea unei rămurele. După fecundare, ele dau naştere unui fruct asemănător unei corcoduşe, cu o parte cărnoasă greu mirositoare şi o parte scleroasă ca un sâmbure.

Un alt conifer-fosilă este Taxodium, care în terţiar ocupa o bună parte a emisferei nordice, fiind semnalat şi în ţara noastră. În prezent îl întâlnim spontan doar în mlaştinile din Mexic şi America de Nord (Florida şi Virginia), emiţând la suprafaţă nişte rădăcini aeriene, numite pneumatofori. La noi se găsesc exemplare de Taxodium distichum (chiparos de baltă) cultivate în grădinile botanice din Cluj-Napoca şi Bucureşti, ca şi în grădina Cişmigiu. Dimensiunile şi vârsta unor exemplare pot atinge cifre impresionante: circumferinţe de 30-40 m ale tulpinii, o coroană care acoperă o suprafaţă de 700-900 m2, o longevitate de 2-3 000 de ani.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

Tagged with: , , , , , ,
Postat in Plante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: