Plante electrice


În pădurile tropicale din Nicaragua creşte o plantă denumită Phytologica electrica ale cărei proprietăţi stranii continuă să fie un teren de dispute între oamenii de ştiinţă. Influenţa magnetică a acestei ciudate plante se exercită de la 2,5 m, putând fi uşor înregistrată cu un galvanometru. Dacă e atinsă cu mâna, produce amorţeală şi furnicături. Păsările şi insectele o ocolesc. Intensitatea activităţii electrodinamice a plantei nu e constantă; în timp ce noaptea e abia perceptibilă, o dată cu apariţia luminii şi curioasa ei proprietate începe să crească, atingând apogeul în jurul orei 14.

Explicaţia acestui fenomen ciudat e de domeniul bioenergeticii.

Pornind de la teoria funcţiei cosmice a plantei, formulată de A. Timiriazev, Szent Gyorgyi în vestita sa lucrare Bioenergetica socoteşte că procesele intime ale vieţii sunt controlate de energia electronilor care provin din starea de excitare pe care o introduce fotonul în moleculele de clorofilă, energie care ulterior este redistribuită biosistemelor în porţii mai mici. Ajunşi în sistemele vii, electronii sunt transportaţi într-un ciclu închis şi necesar ordonat ca sens, iar acest transport de electroni în circuit este un curent electric. Viaţa apare dirijată printr-un curent electric foarte slab, întreţinut de radiaţia solară.

Aşadar, un foarte slab curent electric există, firesc, în orice plantă, aflată în plin proces de metabolism. Cum e cu putinţă însă ca Phytologica să realizeze un potenţial bioelectric atât de ridicat, manifestând în acelaşi timp proprietăţi magnetice?

De aici începe domeniul ipotezelor. Se pare că planta reţine în cantităţi mai mari decât alte specii din solul pădurilor liliul şi cesiul, elemente care acumulează şi fixează electricitatea produsă prin activitatea fotonilor. Asemenea retinei, n-ar fi exclus ca şi cloroplastul în prezenţa unui element fotoelectric să acţioneze ca o fotocelulă în care energia luminoasă – de obicei la plante transformată în energie chimică – se preface, de data aceasta, şi în energie electrică. Potenţialul bioelectric al plantei sporeşte progresiv pe măsură ce creşte intensitatea radiaţiilor solare, adică spre orele de prânz.

Se ştie că între suprafaţa exterioară a membranei celulare şi suprafaţa interioară a aceleiaşi membrane cu sarcini negative se află o diferenţă de potenţial electric, denumit potenţial de repaus. De asemenea, se cunoaşte că între o zonă excitată de radiaţiile solare intense şi zonele în repaus ale membranelor celulare, apare o altă diferenţă de potenţial, aşa-zisul potenţial în acţiune. La Phytologica, acest potenţial în acţiune este cu mult mai mare faţă de al altor specii vegetale din cauza surexcitării „celulelor fotoelectrice” din frunze.

Întrucât planta este – se pare – şi un strângător de fier, n-ar fi exclus ca microparticulele de fier răspândite în tot organismul vegetal să fie supuse activităţii acestor mici folodinami electrici şi să capete proprietăţi magnetice la fel cu electromagneţii şi un câmp magnetic extins pe o rază de 2-3 m în jurul axului plantei.

Sursa: Enciclopedia curioitatilor din natura, Tudor Opris

Tagged with: ,
Postat in Plante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: