AMENHOTEP al III-lea (1390-1352)


AMENHOTEP al III-lea

Amenhotep al III-lea, fiul lui *Thuthmes al IV-lea şi al reginei Mutemweya, este al 9-lea faraon al dinastiei a XVIII-a. După varianta transmisă de către Josephus Flavius a operei manethoniene, Amenhotep al IIIlea ar fi domnit 38 de ani şi 7 luni, iar o inscripţie de la palatul din Malqata pare să confirme acelaşi număr de ani.

Faraonul a moştenit un vast imperiu care se întindea din Siria de nord pânâ la cataracta a V-a. A avut o domnie prosperă care îl situează printre cei mai prolifici constructori ai Egiptului antic. Diferitele nume şi titulaturi pe care le purta îl caracterizau ca un suveran perfect, cel care întruchipa legea, ordinea şi cel care menţinea stabilitatea imperiului său. Spre sfârşitul domniei Amenhotep al III-lea şi-a schimbat numele tradiţionale, printre care numele-Horus caracteriza probabil cel mai bine întreaga sa domnie: „Conducătorul conducătorilor, rege mare prin glorie la Theba“.

Numele de domnie a fost însoţit şi de o serie de epitete, dintre care predominau cele cu aspect solar cum ar fi: „urmaşul lui Re“(iua-Re), „cel ales de către Re“(setep-en-Re), însă cel preferat de Amenhotep al III-lea a fost „discul solar orbitor“(Iten tjehen).

Mama sa Mutemweya a fost o soţie secundară a lui *Thuthmes al IV-lea, ea primind rangul de „marea soţie regală“ numai după accesiunea la tron a lui Amenhotep al III-lea. „Camera naşterii“ din templul de la Luxor prezintă scene interesante cu privire la originea faraonului. Zeul Amon-Re, deghizat în *Thuthmes al IV-lea, este cel care o vizitează pe Mutemweya, iar împreună îl vor concepe pe Amenhotep al III-lea.

În conformitate cu documentele epocii, din anul al 2-lea al domniei sale, Amenhotep al III-lea era deja căsătorit cu „marea soţie regală“, regina Teye. Părinţii ei erau Yuya şi Tuya, al căror mormânt (KV 46) a fost descoperit în 1905 de americanul Th. Davis. Pe baza analizei titulaturilor lui Yuya acesta se pare că era originar din Akhmim, însă scrierea numelui prin intermediul elementelor silabice nu exclude o probabilă origine străină.

Faptul că Teye nu era „prinţesă regală“ i-a determinat pe unii egiptologi să susţină ideea conform căreia, cel puţin din a doua jumătate a dinastiei a XVIII-a, dreptul la succesiune al faraonilor nu se transmitea pe linie feminină. Din aceste motive Amenhotep al III-lea nu s-a căsătorit cu o „moştenitoare“ regală.

Cu toate acestea, rolul jucat de regina Teye în timpul domniei lui Amenhotep al III-lea a fost considerabil, mulţi savanţi considerând-o partenerul „divin“ al regelui, ceea ce în opinia lor a servit ulterior ca exemplu pentru cuplurile *Akhnaton-Nefertiti şi *Ramses al II-lea- Nefertari. Teye apare deseori în grupuri statuare împreună cu soţul ei pe diferite stele funerare, dar şi pe reliefurile mormintelor şi ale templelor. Regina purta un nou atribut al ei, coroana hathorică, dar a fost reprezentată şi sub forma unui sfinx care se luptă cu inamicii haosului. Până acum asemenea reprezentări erau rezervate în exclusivitate faraonului.

Amenhotep al III-lea a construit în favoarea ei un templu în Sudanul nordic, la Sedeinga, unde a fost adorată ca o manifestare a zeiţei Hathor.

Amenhotep al III-lea şi Teye au avut mai mulţi fii, unul dintre aceştia fiind un anumit Thuthmes, care a îndeplinit o funcţie sacerdotală înaltă, fiind mare preot al zeului Ptah din Memphis, însă a decedat înaintea tatălui său. Mult mai important a fost urmaşul faraonului, adică viitorul *Akhnaton. Cuplul regal a avut şi patru fiice: Sitamon, Henuttaneb, Isis şi Nebetah.

În conformitate cu o expresie a inscripţiei din mormântul tutorelui prinţului Amenhotep, adică demnitarul Heqarneheh, *Thuthmes al IV-lea i-a recunoscut fiului său calitatea de moştenitor al tronului, numindu-l: „fiul regelui din corpul său“. Totuşi, prinţul nu va accede la tron decât după moartea lui *Thuthmes al IV-lea, la o vârstă destul de fragedă. După unii specialişti, evenimentul a avut loc între anii 10-12 ai vieţii lui Amenhotep al III-lea.

Datele de care dispunem în privinţa primilor 2 ani de domnie certifică faptul că din ordinul noului faraon au fost redeschise carierele de calcar de la Tura şi Deir el- Bersheh (în Egiptul de Mijloc). Decizia în cauză era o motivare a programului edilitar al regelui.

La fel, din perioada de început a domniei datează şi singurele mărturii cu privire la trimiterea unei expediţii de pedepsire a unor triburi nubiene din zona Kush-ului. Victoria repurtată de trupele faraonului a fost comemorată prin intermediul a trei stele rupestre săpate pe stâncile de la Assuan şi insula Sai.

Printre documentele reprezentative ale domniei lui Amenhotep al III-lea se înscriu şi scarabeii comemorativi, descoperiţi într-un număr relativ mare (cca. 200 de exemplare) care cuprind o arie de răspândire vastă, de la Rash Shamra -Ugarit până în localitatea Soleb din Sudan.

Din punct de vedere tipologic aceste de obiecte se pot împărţii în cinci categorii, în funcţie de textul înscris pe suprafaţa plată a scarabeului.

O primă categorie, destul de rară, o reprezintă acei scarabei care prin intermediul textului lor descriu vânarea taurilor sălbatici în anul al 2-lea al domniei faraonului. Textul precizează faptul că animalele au fost depistate „în deşertul regiunii Shetep-ului (probabil în Wadi Natrun)“, iar faraonul a navigat spre regiune, unde a ajuns spre dimineaţă. Vânătoarea propriu-zisă a avut loc din carul de luptă al suveranului, care numai într-o singură zi a reuşit să captureze 56 de tauri sălbatici. Mai mult ca sigur, această vânătoare a avut un rol simbolic, acela de a învinge forţele răului, încarnate în animale şi prin urmare de a asigura triumful ordinii universale.

O altă categorie o reprezintă cele aproximativ 123 de scarabei comemorativi care înregistrează uciderea a 110 lei de către „propriile săgeţi“ ale lui Amenhotep al III-lea. Aceste piese sunt datate din anul 1 al domniei, până în cel de-al 10-lea.

Un număr foarte redus de scarabei comemorativi posedă un text prin intermediul căruia se relatează despre venirea prinţesei Gilukhepa din Mitani, împreună cu 317 femei din anturajul ei, toate intrând în haremul regal.

Din anul al 11-lea al domniei regelui datează acei scarabei care prin textele lor redau construirea de către suveran a unui lac artificial în favoarea reginei Teye. Textul pieselor este după cum urmează: „…Maiestatea Sa a ordonat construirea unui lac în favoarea marii soţii regale Teye, ca ea să trăiască veşnic, în oraşul ei Djarukha (probabil o localitate lângă Akhmim, modernul Sohag). Lungimea ei este de 3700 de coţi şi lăţimea de 700 coţi. < Maiestatea Sa > a celebrat Sărbătoarea inaugurării lacului în luna a 3-a a anotimpului inundaţiei, ziua a 16-a…“.

Un alt grup este alcătuit de cca. 56 de scarabei comemorativi care prezintă originea reginei Teye şi precizează limitele imperiului egiptean. În literatura de specialitate aceste piese au fost numite greşit „scarabei ai căsătoriei“, crezându-se că textul lor se referă la căsătoria dintre Amenhotep al III-lea şi regina Teye de la începutul domniei faraonului. Însă textul lor nu menţionează un asemenea eveniment, iar după prezentarea titulaturii lui Amenhotep al III-lea urmează următoarele propoziţii: „…marea soţie regală Teye, ca ea să trăiască. Numele tatălui ei este Yuya. Numele mamei ei este Tuya. Ea este soţia unui rege puternic ale cărui graniţă sudică este la Karoy, iar cea nordică la Naharina“. Textul este important prin faptul că pentru prima dată în istoria faraonică sunt menţionate numele membrilor familiei unei regine, dar şi asocierea limitelor imperiului egiptean cu soţia unui faraon. Oamenii de ştiinţă numesc acest grup de obiecte „scarabeii Teye“.

O remarcă importantă se impune în legătură cu datarea acestor scarabei comemorativi. Cu toate că piesele menţionează diferiţi ani în care au fost executate, specialiştii sunt de părere că au fost confecţionate în anul al 11-lea al domniei lui Amenhotep al III-lea, în acelaşi atelier şi au fost puse în circulaţie concomitent. Aceste piese urmau să marcheze evenimentele principale ale domniei faraonului până la acea dată, scoţând în evidenţă „tinereţea“ faraonului.

Documentele din perioada mijlocie a domniei lui Amenhotep al III-lea sunt reduse la număr. Un decret regal datând din anul al 20-lea al domniei faraonului se referă la inaugurarea unui templu de dimensiuni reduse, edificiu care a purtat denumirea de Nebnefer. De la palatul din Malqata provin o serie de inscripţii hieratice înscrise pe fragmente de vase ceramice, acoperind intervalul anilor de domnie 20-29.

Ţinând cont de datele de care dispunem, începând cu anul al 29-lea de domnie, Amenhotep al III-lea şi-a mutat reşedinţa la Theba. Până la acea dătă faraonii dinastiei a XVIII-a şi-au petrecut marea majoritate a timpului lor la Memphis, vizitând Theba numai cu prilejul unor mari sărbători religioase. Nu este exclus faptul că Amenhotep al III-lea să fi decis această mutare întocmai datorită serbării jubileului său sed.

Faraonul şi-a sărbătorit jubileul de reîntinerire şi de reconfirmare a domniei în anii de domnie 30, 34 şi 37, evenimente care au avut loc la palatul din Malqata, numită în antichitate „Casa bucuriei“(Per-Hay), compusă dintr-un templul al zeului Amon şi o sală specială dedicată celebrării sărbătorii propriu-zise.

În legătură cu atestarea primei sărbători sed dispunem de următoarele surse: inscripţiile templului de la Soleb din Sudan, fragmentele de reliefuri provenite de la templul mortuar al regelui de la Kom el-Hatan din Theba, reliefurile din templul zeului Khonsu de la Karnak, scenele din templul mortuar al lui Amenhotep, fiul lui Hapu. La acestea se adaugă şi informaţiile transmise de textele din mormintele a doi demnitari thebani: Khaemhat „supraveghetorul celor două hambare“(TT 57) şi Kheruef, intendent al reginei Teye (TT 192).

Cea de-a doua sărbătoare sed este documentată prin textele înscrise pe vasele de ceramică de la palatul din Malqata, ele amintind de mari cantităţi de provizii necesare celebrării jubileului.

Cea de-a treia şi ultima sărbătoare sed a lui Amenhotep al III-lea este atestată de textele provenite din mormântul theban al demnitarului Kheruef.

Deşi nu deţinem date suficiente în legătură cu modalitate de desfăşurare a sărbătorii propriu-zise, ştim că ele au fost pregătite minuţios de către anturajul suveranului. Textele chiar amintesc faptul că „…generaţii întregi, încă din epoca strămoşilor, n-au celebrat riturile jubileului sed…“, afirmaţie care desigur are o valoare propagandistică, dorind să accentueze importanţa sărbătorii. La aceste evenimente ale curţii regale au participat regina, prinţesele regale, oficialii statului, dar ele au avut şi un larg ecou internaţional, fapt dovedit de textele tăbliţelor de lut din corespondenţa diplomatică a regelui de la el-Amarna.

Alături de *Ramses al II-lea, Amenhotep al III-lea este unul dintre cei mai mari edili ai Egiptului faraonic, construcţiile sale fiind atestate din regiunea Deltei Nilului până la cataracta a III-a a Nilului, în Nubia. Din nefericire marea majoritate a acestor monumente ne-au parvenit prin intermediul unor fragmente, deoarece succesorii lui Amenhotep al III-lea ori le-au distrus, ori ele au servit drept carieră de piatră chiar şi pentru epocile moderne. Spre exemeplu, despre templul lui Amenhotep al III-lea de la Memphis, numit „Neb-Maat-Re, unificat cu (zeul) Ptah“, posedăm informaţii numai prin intermediul unei inscripţii autobiografice gravată pe o statuie a demnitarului însărcinat cu executarea construcţiei, Amenhotep. În Fayyum, la Kom Medinet Gurob, se găsesc urmele unui palat al haremului regal, iar în Egiptul de Mijloc a fost construit un templu dedicat zeului Horus din Hebenu ( modernul Kom el-Ahmar). La Hermopolis, în incinta templului zeului Thoth, Amenhotep al III-lea a ordonat ridicarea a patru statui de babuini, dintre care una având o înălţime de 4,5 m.

Cele mai multe monumente au fost edificate în regiunea Thebei, marea majoritate a lor fiind documentată atât prin intermediul mărturiilor arheologice, cât şi a celor epigrafice. După estimările egiptologului britanic B. J. Kemp, oraşul de pe malul estic al Nilului la Karnak avea o suprafaţă de cca. 600 ha şi aproximativ 90.000 de locuitori. Demn de remarcat este faptul că înainte de domnia lui Amenhotep al III-lea partea sudică a Thebei, pe ambele maluri, era aproape goală. Excepţie fiind, pe malul vestic, micul templu al zeului Amon de la Medinet Habu şi, pe malul estic, un templu construit la Luxor de către *Hatshepsut şi *Thuthmes al III-lea. Un mare merit al faraonului a fost faptul că în acele locuri unde existau deja constucţii le-a respectat şi eventual le-a lărgit. Pilonul X de la Karnak a fost construit din ordinele sale. Nu este exclus nici faptul ca Amenhotep al III-lea să fi construit prima variantă a templului zeului Khonsu de la Karnak, ulterior modificat de către *Ramses al III-lea.

Interesant de remarcat este faptul că la Luxor a distrus templul existent până la acea dată şi a construit unul nou, numit „Sanctuarul sudic al lui Amon“, pentru a-l deosebi de cel nordic de la Karnak al aceluiaşi zeu.

Trecând pe malul vestic al fluviului, cândva exista templul său mortuar, iar la sud-vest de acesta era complexul de palate de la Malqata, care pe lângă elementele descrise mai sus cuprindea şi o zonă rezidenţială, cu palatul regal propriu-zis. Celebre sunt cele două statui colosale ale regelui (înalte de aproximativ 21 m), care se află la locul unde cândva exista intrarea în templul mortuar al regelui (astăzi Kom el -Hatan). Blocurile de piatră au fost extrase de la minele de la Gebel el-Ahmar şi transportate la Theba sub îndrumarea demnitarului Amenhotep, fiul lui Hapu. Ulterior, ele au fost sculptate de o echipă de artişti aflată sub conducerea lui Men, tatăl sculptorului Bek, cel care a avut un rol hotărâtor în introducerea unui nou stil artistic sub Amenhotep al III-lea, dar ulterior a fost şi cel care a elaborat stilul propriu al Epocii Amarna. Numele modern al acestor două statui este „Coloşii lui Memnon“. Denumirea provine din asocierea acestora, în epoca antichităţii clasice, cu prinţul ethiopian Memnon, fiul zeiţei Aurora, cel care a participat la războiul Troii. În timpul cutremurului din anul 27 î. Hr., ele s-au fisurat, în special cea nordică, iar circulaţia aerului a emis anumite sunete, care au fost asociate cu o chemare a lui Memnon adresată mamei sale, zeiţa Aurora. Pentru „cânta“ în continuare, în secolul III d. Hr., Septimius Severus a dispus restaurarea ei. Prin urmare, statuia „a amuţit“.

Alte monumente ridicate din ordinul lui Amenhotep al III-lea, la sud de Karnak, au fost: o mică capelă dedicată zeiţei vultur Nekhbet de la el-Kab, o capelă de la Elephantine dedicată zeului Khonsu (construcţie din nefericire distrusă în 1822, dar desenele ei s-au păstrat în celebra „Description d’Égypte“).

Pe teritoriul Nubiei semnalăm la Aniba construirea unei părţi a templului zeului Horus, la Soleb edifică „Fortăreaţa lui Khaemmaat“, iar la Sedeinga există un templu dedicat atât cultului propriu cât şi cel al reginei Teye, în timp ce la es-Sebua beneficiem de o mică capelă unde a fost adorat Amenhotep al III-lea cel divinizat.

Două probleme principale se ridică referitor la domnia marelui faraon: a existat o coregenţă cu *Akhnaton şi dacă faraonul a fost divinizat încă în timpul vieţii sale. Ambele au fost şi desigur vor fi investigate de către specialişti, care au opinii diferite. În prezenta lucrare am acceptat argumentele acelor egiptologi care exclud orice coregenţă între cei doi suverani. În privinţa celei de-a doua problematici, admitem că divinizarea lui Amehotep al III-lea se poate dovedi cu certitudine cel puţin pe teritoriul Nubiei. Totuşi, se impun anumite precizări în legătură cu ideologia regală. Cu excepţia reginei *Hatshepsut şi a lui Amenhotep al III-lea, toţi regii dinastiei aveau în componenţa numelui elementul heperu, adică „manifestarea…(unui zeu)“. Amenhotep al III-lea a fost „Stăpânul Maatului…“, apelativ care implica un oarecare statut divin deoarece Maat-ul – „ordinea“ – a fost, înainte de toate, o prerogativă a zeului Soare. Preluarea epitetului Iten-tjehen „Discul solar orbitor“ a avut drept rezultat creşterea influenţei unei ipostaze a zeului solar, Aton.

În conformitate cu reprezentările egiptene antice, Egiptul de pe vremea domniei lui Amenhotep al III-lea pare a fi un imperiu care stăpânea efectiv lumea egeeană, dar şi teritoriul dintre Tigru şi Eufrat. Realitatea istorică este însă alta. Cu toate acestea trebuie notat faptul că relaţiile internaţionale ale Egiptului erau mult mai diversificate acum decât în alte epoci, iar cultura lui era mai cosmopolită decât altă dată.

Regiunile Siriei şi ale Palestinei, precum şi ale Sinai-ului sunt efectiv stăpânite de către faraon, din cauza lipsei unor rivali, dar şi datorită faptului că oraşele-state din zonă nu erau destul de puternice pentru a riposta din punct de vedere militar.

În cazul zonei Mării Egee, a Anatoliei şi a aşa-numitei Mesopotamii relaţiile sunt de altă natură. În anul 1964, o echipă de egiptologi elveţieni sub conducerea lui H. Ricke a descoperit în colţul nord-vestic al templului funerar de la Kom el-Hatan şi cinci socluri ale unor statui colosale. Pe cel de-al cincilea, cunoscut şi sub numele de „lista egeeană“, s-au păstrat patrusprezece nume, redate prin intermediul scrierii silabice, care sunt aşezări şi regiuni din zona Mării Egee. Cele mai importante nume se referă la keftiu(= numele egiptean pentru Insula Creta şi minoienii Epocii Bronzului), tanaiu(=numele minoienilor, danaoi, din Epoca Bronzului Târziu din Peloponez), Mukanu (=Micene), Baishatai (Phaistos), Kutunai (Kudonia), Kunusha (=Knossos), Mizani (= Messana), Kutaira (Kuthera), Likata (=Luktos) şi Diqais (= Thebais).

Sursa amintită nu este unică în privinţa menţionării unor etnonime şi toponime egeene din timpul domniei lui Amenhotep al III-lea. Spre exemplu: Papirusul medical din Londra 11, 4-6 prezintă expresii medicale în „limba keftiu“. Apoi, numele Keftiu şi Tanaiu apar pe o coloană a templului lui Amenhotep al III-lea de la Soleb din Nubia, iar cel de-al doilea etnonim este prezent şi într-o inscripţie a templului zeului Amon-Re din Karnak.

Până nu demult, prezenţa acestor nume a fost interpretată în sensul supunerii de către egipteni a popoarelor din zona Mării Egee. Actualmente savanţii sunt mult mai circumspecţi: prezenţa lor pe o serie de monumente faraonice din timpul domniei lui Amenhotep al III-lea reprezintă mărturii ale unor relaţii comerciale în cazul minoienilor din Creta şi de natură diplomatică cu noua putere a regiunii, adică cu micenienii din Grecia continentală.

Relaţiile dintre Amenhotep al III-lea şi teritoriul Anatoliei sunt la fel documentate de inscripţii. Ţara Hatti apare în patru liste geografice: de la Kom el-Hatan, la Soleb, templul din Karnak şi Scrisoarea el-Amarna nr. 31. Un alt regat de pe teritoriul Anatoliei, Arzawa, situată în partea ei de sud-vest, apare în listele de la Kom el-Hatan, Soleb, dar şi în Scrisorile el-Amarna Nr. 31-32, acestea din urmă referindu-se la căsătoria dintre Amenhotep al III-lea şi fiica regelui Tarkhudarudu din Arzawa. Aruşna, un stat în sud-vestul Anatoliei apare la Soleb.

Realţiile dintre Egipt şi Hatti în timpul domniei lui Shuppiluliuma erau de natură diplomatică, însă nu neapărat de bună prietenie. Amenhotep al III-lea a încercat deseori să contracareze puterea crescândă a regatului din Hatti prin încheierea unor alianţe cu Mitani-ul, Arzawa şi micenieni, la care se adaugă şi Babilonul. Acest aspect reiese şi din corespondenţa diplomatică de la el-Amarna purtată de faraon cu regii Babilonului, Mitani-ului şi al Arzawei, în care aceşti suverani se adresau faraonului egiptean prin intermediul expresiei „fratele meu“.

Mormântul lui Amenhotep al III-lea se găseşte în partea vestică a Văii Regilor (KV 22), fiind descoperit de către expediţia franceză din 1799, ulterior investigat de către H. Carter. Arheologul britanic a descoperit şi a reuşit să demonstreze faptul că iniţial mormântul a fost conceput pentru *Thuthmes al IV-lea. Pe baza unor obiecte înscrise descoperite în mormânt se crede că alături de Amenhotep al III-lea a fost înmormântată şi regina Teye. Scenele de la el-Amarna o înfăţişează pe regină, care a trăit cu cel puţin zece ani mai mult decât soţul ei, dar ulterior, după decesul ei, a fost readusă la Theba.

Mai mult ca sigur, preoţii thebani au mutat corpul lui Amenhotep al III-lea în celebra ascunzătoarea din KV 35. Există şi o altă opinie, cea a profesorilor E.Wente şi J.Harris, care examinând presupusa mumie a lui Amenhotep al III-lea au ajuns la concluzia că ea ar fi cea a lui *Akhnaton sau eventual a lui *Ay.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor

Tagged with: , , , , ,
Postat in Istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: