Biografia sefului vaslasilor, Amosis


Introducere
Amosis, mai marele vâslaşilor, fiul răposatului Aben, spune: „Vă vorbesc vouă tuturor oamenilor; vă fac cunoscute hatârurile de care am avut parte. De şapte ori am fost răsplătit cu aur în faţa întregii ţări şi am primit sclavi şi sclave. Mi s-au dat foarte multe ogoare. Faima unui erou se întemeiază pe faptele sale; ea nu se va stinge niciodată în ţara aceasta”.

Tinereţea
El spune: „Am crescut în oraşul Necheb. Tatăl meu a fost oştean al regelui din Egiptul de Sus şi de Jos, răposatul Sechenenre; Bebe, fiu al lui Rainet, a fost numele său. În locul lui am devenit eu oştean pe corabia „Taurul sălbatic”, în timpul răposatului Neb-Pehti-Re, stăpânul celor două ţări, pe când eram încă un tânăr necăsătorit şi dormeam încă în straie de holtei.

Izgonirea hicsoşilor
„După ce mi-am înjghebat şi eu o casă, am fost luat pe corabia „Nordica”, datorită vitejiei mele, şi l-am urmat pe suveran – fie el sănătos şi nevătămat ! – l-am urmat, eu fiind pedestraş, în cursele sale cu carul de luptă.
Cu prilejul asediului oraşului Avaris am făcut dovada vitejiei mele. ca pedestraş, în faţa măriei sale şi am fost destinat pentru corabia „Apariţia la Memfis”.
Și lupta se ducea pe apă, în canalul Padiedcu din Avaris. Iar eu am luat prăzi şi am adus o mînă, lucru de care a fost înştiinţat regele şi am fost dăruit cu aurul vitejiei.
Și iarăşi a început lupta în localitatea aceea, iar eu am luat iarăşi prăzi şi am adus o mână şi din nou mi s-a dat ca răsplată aurul vitejiei.
Și s-au dus lupte în acea regiune a Egiptului care se găseşte la sud de acest oraş. şi am luat ca prizonier pe un om : am intrat în apă – l-am prins lângă oraş – şi am trecut cu el apa, iar lucrul acesta a fost vestit regelui. şi iarăşi am fost răsplătit cu aur.
Și oraşul Avaris a fost cucerit, iar eu am făcut acolo următoarele prăzi: un bărbat şi trei femei, în total deci patru capete. şi i-am dobândit ca sclavi.
Oraşul Saruhen a fost asediat timp de trei ani. Măria sa l-a cucerit, iar eu am făcut următoarea pradă: două femei şi o mână. şi am fost dăruit cu aurul vitejiei. şi am primit prada făcută.

Campania din Nubia a faronului Amosis
După ce măria sa a învins triburile asiatice, a mers în susul Nilului spre partea de miazănoapte a Nubiei, pentru a nimici pe nomazii din Nubia. şi măria sa a făcut o baie de sânge în rândurile lor. Eu am luat următoarea pradă : doi bărbaţi vii şi trei mâini şi din nou am fost răsplătit cu aur. Și am căpătat două sclave. Măria sa a plecat în josul Nilului, cu inima plină de bucurie, puternic şi triumfător, deoarece supusese atât ţinuturile din sud, cât şi pe cele din nord.

Campania siriană a faraonului Tutmes I
După aceea am plecat cu toţii în Siria, ca să ne potolim setea de luptă în ţări străine. Măria sa – să trăiască sănătoasă şi nevătămată – a dat peste duşman pe când acesta îşi rânduia forţele de luptă. şi Măria sa a făcut o baie de sânge printre duşmani … Eu am cucerit un car de luptă împreună cu cel care era într-însul; totul a fost predat măriei sale şi din nou am fost răsplătit cu aur.

Bătrâneţea
Am îmbătrânit, sunt acum bătrân, dar favorurile de care mă bucur au rămas aceleaşi ca şi înainte … mă voi odihni în cavoul pe care mi l-am pregătit singur.

Sursa: istorie-edu.ro

Tagged with: ,
Postat in Istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: