Neoliticul timpuriu


Neoliticul timpuriu

Dinamica inovaţiilor neolitice începe în „Semiluna fertilă”, după cum îi vor spune romanii, fiind teritoriul ce pleca de la Golful Persic, se întindea la nord şi îngloba Mesopotamia şi o parte din Turcia, şi se termina în Siria şi la Marea Mediterană. Curentul neolitic se va difuza de aici în întreaga Europă fie prin migraţie lentă de populaţie, fie prin aculturaţie. Principalele centre de difuziune au fost: Shanidar, Haçilar şi Çatal Hűyűk (la Sud de Konya). Neoliticul aceramic este atestat în Thessalia (unde câmpiile aluvionare au favorizat apariţia foarte curând a unor aşezări sedentare), la, Sesklo, Argissa-Sufli Magoula (unde a fost identificată faza „clasică” a civilizaţiei Sesklo) şi, după unii specialişti, în Iugoslavia. Deosebit de interesante sunt descoperirile de la Lepenski Vir, din zona Porţilor de Fier, ce par să indice o evoluţie specifică a neoliticului aceramic, fără legătură cu evoluţia culturală similară din restul zonei balcanice şi fără o dezvoltare ulterioară într-un neolitic cu ceramică. Pe baza rezultatelor obţinute prin metoda C-14, neoliticul timpuriu ar putea fi datat aici în mileniul al VII-lea şi al VI-lea î. Hr. În această perioadă, populaţia trăia în colibe din materiale perisabile, construite în şanţuri de formă pătrată sau eliptică, cu unghiurile rotunjite. Alături de locuinţe au fost identificate gropi de provizii, soluri bătătorite sau acoperite cu pietre şi vetre, precum şi urmele unor timide încercări de a produce ceramică, însă vasele sunt rudimentare, prost arse.

Nivele neolitice contemporane cu cele de mai sus s-au identificat şi la Soroca II – pe Nistru şi la Camena Moghila (în Ucraina). La Jarmo, aşezare neolitică din Kurdistanul iranian, s-au descoperit 16 nivele succesive, începând cu cele anterioare anului 6500 î.Hr., fără ceramică. În cele mai noi nivele există câteva recipiente mari de lut arse pe loc şi netransportabile, înfipte în sol. Către 6200-6100 Î.Hr. apare o ceramică ale cărei origini par să se regăsească la Tepe Guran, în aceeaşi zonă. Aşezarea de la Jarmo a fost abandonată cu puţin după anul 6000 î. Hr

Din acest moment, ceramica devine criteriul cel mai important pentru individualizarea diferitelor etape culturale corespunzând neoliticului. La început a predominat ceramica monocromă, mai mult sau mai puţin lustruită, iar la începutul mileniului VI î. Hr. Apare ceramica pictată şi ceramica de culoare închisă, incizată. La Nea Nikomedia abundă vasele incizate, ce caracterizează faza a II-a, faza pre-Sesklo, când îşi fac apariţia stilurile ceramice. Decorul pictat reprezintă deocamdată simple motive geometrice şi desene fără a vădi o anumită intenţionalitate. Se dezvoltă, relativ brusc, târguşoare ale cărui clădiri se grupează în jurul unui edificiu central, de dimensiuni mai mari, ca de exemplu la Nea Nikomedia, în regiunea Aliakmon şi la Sesklo, unde aşezarea este foarte mare. În cadrul acestor aşezări, locuinţele sunt cu una sau două încăperi, fiind dispuse cu totul diferit faţă de cele din Orient, plasate înghesuit, cu construcţii ce dispun de numeroase încăperi. Unele locuinţe au temeliile din piatră, fiind construite din chirpici compact, acoperit la exterior cu plăci din piatră sau sunt pur şi simplu cu pereţii din chirpic susţinuţi de stâlpi dispuşi în şiruri.

Probabil familia este celula societăţii, în condiţiile în care economia se sprijină pe cele două ocupaţii ce devin mai complexe: agricultura şi creşterea animalelor. Această economie are un caracter familial ceea ce a condus probabil la creşterea importanţei rolului femeii în societate.

Egiptul a primit inovaţiile prin aculturaţie, ca şi Peninsula Balcanică, acum 7 000 de ani, prin Thessalia, Macedonia, Creta – Knossos şi Cipru – Hirokitia.

În Cyclade s-au dezvoltat două culturi neolitice: cultura Saliagos (5000-45000Î.Hr.) şi cultura Kephala (către 4500 î.Hr.). Oamenii trăiau în mici aşezări rurale grupate.

La Sesklo apare prima cultură neolitică europeană cu ceramică pictată. În orizontul I ceramica de la Sesklo este monocromă. în al doilea orizont, denumit Protosesklo apar elementele geometrice în decor şi o anumit lustruire a vasului. Ceramica policromă caracterizează orizontul III, Presesklo, de care este legat coridorul de ceramică ce va ajunge în nord până la Gura Baciului, lângă Cluj. Sesklo IV aparţine neoliticului mijlociu.

În Creta, insulă de mari proporţii în Sud-estul Mării Mediterane, ce închide la sud Marea Egee, neoliticul evoluează oarecum izolat faţă de partea continentală a Greciei şi Anatolia. Principalul centru este la Knossos.

Următorul orizont important de neolitic cu ceramică este Starčevo-Criş – dezvoltat pe un areal foarte mare, purtând diverse denumiri. Karanovo şi Kemikovici în Bulgaria, Körös în Ungaria. Complexul are patru faze de evoluţie.

În zona circummediteraneană apare o cultură care se difuzează şi pe latura nordică a continentului african, precum şi pe cea sudică a celui european, de-a lungul litoralului, ce poartă numele de cultură cardială, datorită ornamentării cu o scoică – Cardia – a ceramicii.

În centrul Europei, de-a lungul Văii Dunării, Gordon Childe a urmărit o ceramică decorată cu un motiv din benzi incizate, numind complexul – cultură danubiană, complex bandkeramic sau neolitic rubanat . Complexul are două faze de evoluţie. În cea de a doua fază sunt folosite şi împunsăturile sub formă de volută. În spaţiul românesc este cunoscută sub numele de ceramică liniară.

Siturile aparţinând comunităţilor acestei culturi sunt dispuse în general în zoneel joase, câmpii aluvionare, sau pe terase. Urmele a două mari construcţii ce au avut funcţie de locuinţe au fost descoperite la Charmoy, de exemplu. Una dintre acestea, de tip clasic rectangulară cu doar trei pereţi interiori paraleli, care despărţeau în patru compartimente inegale spaţiul, şi o alta de tip trapezoidal, cu intrarea amenajată din două şiruri de stâlpi alăturaţi, avansând ca pentru a forma o streaşină. Înmormântările sunt variate: morminte izolate (Vinneuf), morminte printre locuinţele satului (Chaumont, Cheny), morminte grupate, adevărate necropole , morminte colective cu până la zece indivizi. Gropile sunt rectangulare sau ovoidale, câteodată circulare (gropile colective) şi adeseori sunt amenajate: banchete din nisip fin, destinate a sprijini capul defunctului; mici gropi conice, sterile din punctul de vedere al inventarului, care însoţesc gropile principale. Poziţia culcat pe o parte, cu picioarele îndoite este dominantă. Ritul de înmormântare este inhumaţia. Nu există o orientare specială a corpului celui decedat, iar inventarul funerar este depus în zona capului: coliere, dinţi de animale diverse, perforate sau nu, utilaj din silex (gratoare, vârfuri) sau os, chiar râşniţe. Capul putea fi încadrat de pietre masive.

Ceramica are forme, decor şi tehnică de ornamentare mai mult sau mai puţin diversificată. Dacă considerăm micile aşezări ca având un caracter temporar, unde ansamblurile de ceramică pot un element de identificare a activităţilor acestor călători, marile situri de la Armeau, Charmoy, Chaumont, Cheny sau Passy (în Franţa) prezintă un fond comun, însoţit de un anumit număr de forme şi decoruri originale.

În aceste fonduri comune, vasele semisferice sunt cele mai obişnuite. Decorul este adeseori dispus în benzi orizontale continui sau discontinui, putând să le fie asociate şi benzile verticale. Acest motiv, foarte frecvent, este analog celui din faza finală a ceramicii rubanate de pe cursul mijlociu al Rhinul. Motivele pot fi realizate cu pieptenele, cu un obiect ascuţit, cu un vârf fin şi chiar cu degetele sau unghia.

Baza economiei acestor comunităţi o reprezintă agricultura şi, cu roluri complementare acesteia, creşterea animalelor şi vânătoarea. Unele grupuri par de a fi mai mult ataşate de aceste din urmă ocupaţii.

O altă cultură aparţinând noeliticului mijlociu este cultura Chasséen, după numele sitului descoperit la Chassey (Saône-et-Loire, Franţa). Răspândită în partea centrală a Franţei şi în Bazinul Parizian, cultura este mărturia unei civilizaţii venite de pe ţărmurile mediteraneene. Siturile sunt în general de mici dimensiuni şi puţin numeroase, poate datorită prezenţei masive a comunităţilor purtătoare a culturii rubanate. Evoluţia ceramicii indică fuziunea diferitelor influenţe, care au condus la apariţia unui facies apropiat de neoliticul mijlociu bourguignon.

Tagged with: , , , , , , , , , ,
Postat in Istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: