Epipaleolitic-Mezolitic (15.000-8.300 ien)


Epipaleolitic-Mezolitic

Din punct de vedere climatic, perioada glaciară este urmată de o perioadă tot rece, numită tardiglaciar.

În ceea ce priveşte comunităţile umane de pe continentul european, acestea s-au divizat în două părţi:
– o parte situată geografic în Nordul Europei, acele comunităţi care s-au retras în urma renilor – este vorba de comunităţile magdaleniene, ale căror ocupaţii de bază rămân vânătoarea şi pescuitul;
– o parte situată spre sudul continentului european şi asiatic, cu comunităţi ce s-au adaptat la clima caldă, evoluând într-o direcţie nouă.

Fiecare comunitate a creat în arealul respectiv o economie cu caracteristici specifice condiţiilor ecologice.

Cea mai veche cultură epipaleolitică este Azillianul (Mas d’Azil – peşteră în Ariege, Franţa), cu IX nivele. Nivele A-E sunt contemporane cu Magdalenian, însă nivelul F este tipic azillian, fiind caracterizat prin harpoane plate, perforate la bază, din corn de cerb, silexuri de tradiţie magdaleniană, microlite, înregistrându-se şi o fază de micşorare a grosimii uneltelor. Descoperit în anul 1850, de Eduard Lartet,el reprezintă o perioadă intermediară între paleolitic şi neolitic. În acelaşi timp apar bolovanii pictaţi cu peroxid de Fe, decoraţi cu semne simple, geometrice. Azillianul reprezintă o continuare a magdalenianului franco-cantabric şi tehnica sa s-a răspândit în Belgia, Germania (Baden), Alsacia, Marea Britanie. În Spania se dezvoltă în acelaşi timp un epigravettian. În regiunile septentrionale apare o producţie de pumnale pedunculare unifaciale.

Comunităţile nordice, stabilizate în jurul Mării Nordului, ajung să se schimbe, căci sunt nevoiţi să se adapteze la o altă categorie de vânat. Inventează arcul şi săgeata şi practică canelura pe harpoane.

Din Magdalenian, în Germania apare Hamburgianul, caracterizat prin vârfuri de săgeată cu peduncul, cu angoşă (scobitură), percutoare, străpungătoare, burine, dăltiţe. Este o perioadă în care domină renul într-un peisaj de tundră.

În aceeaşi zonă apar: o cultură a cuţitaşelor, Federmesser, din lame retuşate parţial, şi cultura Ahrensburg (Lavenstedt – Germania), cu forme romboidale, fiind caracteristic microlitismul.

În partea estică a continentului apare cultura Kostienki, cu vârfuri de săgeată lucrate bifacial. În această zonă a fost identificată o locuinţă din oase de mamut şi piei, de mari dimensiuni.

În Danemarca însă persistă macrolitismul, în cadrul culturii Lingby.

Pe litoralul polonez evoluează o cultură care descinde tot din magdalenian sau hamburgianul din nord-estul Germaniei, Swiderianul (după localitatea Swidry Wielkie din Polonia), caracterizat prin: vârful de săgeată cu peduncul, swiderienii fiind primii care folosesc arcul cu săgeată la vânătoare; cuţitaşe cu latura teşită arcuită, răzuitoare scurte, rotunde şi unele dăltiţe cu caracter magdalenian. S-a răspândit în Polonia centrală şi nordică, până în bazinul superior al Volgăi. O comunitate aparţinând acestei culturi a fost identificată pe Ceahlău, în punctul „La Scaune” (la 1328 m).

În cultura Witowiană se constată o microlitizare mai avansată şi apar microburinele.

O cultură mai târzie apare în Scandinavia, în Norvegia, cultura Fosna şi tot aici este identificat arealul culturii Komsa, cu vârfuri pedunculate şi unelte pe aşchii. Marea Nordului şi Marea Baltică formau o singură masă de apă. Treptat are loc topirea gheţii şi exondarea platourilor , care se acoperă de muşchi şi licheni.

Din punct de vedere cronologic, aceste culturi pot fi încadrate între 14 000-6 700 ani.

Pe un spaţiu foarte larg, din Franţa până în Crimeea, se dezvoltă cultura Tardenoisiană (Fère en Tardenois – Franţa. 1879) – caracterizată prin geometrismul uneltelor (trapeze, triunghiuri), vârfuri care descind oarecum din Gravettian. În Franţa a cunoscut două compartimentări: în sud şi în nord.

Tardenoisianul este caracteristic pentru perioada Boreală, predominând utilajul microlitic geometric, a cărui origine este natufianul. Tardenoisianul III reprezintă în fapt un orizont neolitic.

În regiunile septentrionale, populaţiile din regiunile de coastă – maglemosienii (după o aşezare din insula Seeland, Danemarca) – trăiesc din vânat şi pescuit, s-au descoperit vârfuri de săgeţi şi clei de răşină pe suport de lemn.

Se răspândesc: salcia, mesteacănul, pădurile de stejari şi fauna specifică (cerbi, mistreţi). Apar primele aşezări omeneşti în „stadiul de cultură Maglemose”, descoperit la Sandarna (în Suedia), în apropierea oraşului Gőteborg şi în turbăriile de lângă oraşul Mullerup, pe coasta de apus a insulei daneze Seeland, fiindu-i specific toporul cu coadă.

Maglemoisienii pescuiesc cu ajutorul harpoanelor, undiţe cu cârlige de os dinţate, plase din fibre de scoarţă de copac.

În sud predomină culesul, vânătoarea situându-se pe locul doi. Aceste comunităţi vor evolua spre o schimbare a mentalităţii pe fondul modificării comportamentului în natură, aparţinând cultural perioadei mezolitice. Apare acum un anumit decalaj în ceea ce priveşte inovaţiile. Specifică pentru zona scandinavă este şi cultura Kjőkkenmődding („a resturilor de bucătărie”, în germană Ertebőlle). Cu aceasta se face trecerea la neoliticul scandinav.

În Franţa, culturii Maglemose îi corespunde Campignianul.

Toporul este cunoscut şi în „tardenoisianul pontic” din Crimeea şi regiunea bazinului inferior a Niprului şi Don.

În Nordul şi Nord-Estul Irakului, în regiunile muntoase, în Munţii Kurdistanului, pe Valea Shanidar, R. Solecki a descoperit, în 1962, într-un strat mousterian schelete de neanderthalieni clasici. Aşchiile mousteriene, râcâitoarele, dăltiţele, lamele cu spate de caracter epipaleolitic şi un utilaj microlitic geometric (triunghiuri, semilune) anunţau aici mezoliticul.

Acum 12 000 de ani, în stratul B2 din Shanidar apare Zarzianul, marcând prezenţa celei mai vechi comunităţi mezolitice ce cunoştea râşniţa şi frecătorul pentru decorticarea boabelor de cereale şi este considerată o enclavă, o microzonă de dezvoltare a marilor inovaţii. Numele de Mezolitic a fost dat de Dorothy Garrod pentru cultura Natufiană (în Palestina), după utilajul descoperit în grota Shuqgah, în Uadi-en-Natuf, din deşertul Iudeii, datat în mileniul IX-VIII î.Hr. În utilajul microlitic în proporţie de 80%, în care formele geometrice regulate ajung la perfecţiune, (folosite îndeosebi pentru confecţionarea secerilor, ca şi tehnica înmănuşării lor), descoperit aici, A.Laming-Emperaire vede leagănul utilajului microlitic occidental:
Tardenoisianul (Europa);
şi din Africa:
Sebilianul (Egipt);
Capsianul (Tunisia-Kenya);
Ibero-maurisianul (partea nordică a continentului).

Cultura Natufiană este reprezentată la Ierihon printr-un sanctuar instalat pe pământ, în aşezarea Uadi Fallah (Nahal Oren), în Carmel, unde a fost găsită prima locuinţă permanentă, lângă Hulleh, la Mallaha, şi în Iordania, la Beidha, în apropiere de Petra.

În Africa de Nord apare o industrie epipaleolitică alohtonă, adusă dinspre est de Homo Sapiens, fiind foarte diferită de Aterian. Poate fi explicat astfel hiatusul între această din urmă industrie şi respectiv Capsian şi Iberomaurisian. Ansamblul acestor civilizaţii relevă o bogăţie şi o forţă evolutivă ce anunţă progresele esenţiale ale neoliticului.

Iberomaurisianul, nume stabilit de P. Pallary, în 1908, care a găsit în această industrie elemente de comparaţie cu utilajul microlitic descoperit în acel moment în sudul Spaniei, este cea mai veche cultură epipaleolitică din Nordul Maghrebului. Cronologia sa este mai bine stabilită datorită a 33 de datări radiometrice. Se ştie astăzi că Iberomaurisianul a apărut la Taforalt (Maroc) între orizontul 18 (Aterial final: 30 400 î. Hr.) şi 16, datat la 19 950 + 400 î. Hr., fiind cunoscut printr-o singură industrie litică, pe lame detaşate din mici nuclee de silex. Când a dorit să realizeze unelte de dimensiuni mai mari, omul n-a ezitat să folosească şi alte materii prime (calcare, gresii şi câteodată cuarţ sau roci eruptive). Utilajul uşor pe lame şi mici aşchii poate fi grupat în funcţie de importanţă:
– lamele de tipul à bord abattu foarte diverse în proporţie de 45-85%;
– piese retuşate sau denticulate;
– mici gratoare.

Industria pe os este mai diferenţiată decât cea pe piatră, deosebindu-se de exemplu, 6 tipuri de unelte folosite la tranşat, 14 tipuri de unelte pentru perforat.

Cultura a cunoscut în evoluţia ei trei faze:
– faza arhaică (anterioară mileniului XII);
– faza clasică (mileniile XI-X), caracterizată prin prezenţa lamelor în proporţie de 75-90%;
– faza evoluată, care face tranziţia de la faza clasică şi neoliticul mediteranean.

Iberomaurisianul a acoperit o mare parte din Africa de Nord, din Nordul Tunisiei până în Marocul Occidental, zonă fitoclimatică pe care geografii o numesc Tell: regiune cu relief contrastant ocupat de masive muntoase (Atlas), de văi şi câmpii, zonă căreia îi este specific climatul mediteranean, şi care, în perioada la care ne referim, cunoştea precipitaţii mai abundente şi temperaturi ceva mai scăzute decât astăzi.

Natufianul este una dintre cele mai vechi culturi urbane, cu locuinţe ovale sau rotunde, având temeliile de piatră.

Mezoliticul este caracterizat în Europa prin răspândirea:
– arcului – Stellmoon (Anglia);
– a bărcii (monoxyla) – Star-Carr (Anglia);
– a toporului propriu-zis. – despicător;
– târnăcop.
Şi prin:
– domesticirea câinelui;
– primele locuinţe – colibe de suprafaţă;
– apariţia secerii;
– folosirea plasei de pescuit;
– apariţia necropolelor.

Prima cultură care se desprinde din Magdalenian în zona sudică este Azillianul, fiindu-i specifice harponul aproape plat, cuţite pe lame retuşate lateral şi procesul de microlitizare. El ajunge în Crimeea ca rezultat al dezvoltării sincrone şi nu ca migraţie. În zona franceză apar galleţii – pietre de râu pictate cu funcţie magică.

Pentru teritoriul carpato dunarean Mezoliticul (10.000-6.650 ien) sau “faza terminal a unui epipaleolitic care se neolitizeaza” este reprezentat prin:

cultura tardenoisiana (9.500-7.000 ien) –transmitere dinspre Europa Centrala in Crisana si zona intracarpatica,fac exceptie Campia Romana,centrul Transilvaniei si Portile de Fier. Unelte de silex si obsidian descoperite la Ciumesti.

cultura azilliana-descoperiri in Pestera Hotilor-Baile Herculane,

-cultura Schela Cladovei (8.250-7.650 ien)-“Mezolitic pe cale de neolitizare”;foloseau multe unelte de cuartit,os,corn. Morminte cu schelete ,chircite sau intinse,presarate cu ocru rosu dovedesc evolutia credintelor religioase. Comunitatile din zona Portilor de Fier ajunsesera in pragul neoliticului intrucat incepusera sa cunoasca si sa cultive ,pe scara redusa,gramineele de tip cerealia sis a vaneze selectiv anumite specii de animale.

Tagged with: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Postat in Istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introduceţi adresa dvs. de email pentru a vă abona la acest blog şi o să primiţi notificări de postări noi prin email.

Alătură-te altor 246 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: